La patul muribundului

Vreti sa stiti ce-i medicina? Medicina e panica. Medicina, cel putin cea pe care am vazut-o in ultimele zile, e o mila administrata cu tragere de inima.

Am un muribund in casa, barbat, 86 de ani.

Diagnosticul si semnele clinice suna ceva de genu’:

Alzheimer – stadiu terminal, nucleul deglutitiei partial distrus

Parkinson – stadiu avansat

Incontinenta urinara si intestinala

Infectie urinara de la scutece

Acum, venita la pachet: achalazie esofagiana si o congestie a colonului, rezultand in ceea ce veti invata voi la fiziologie daca da domnu’ un prof’ de LP cel putin la fel de bun precum dr. Keresztes – Voma Fecaloida….yaaay….

Prognostic ad vitam: maximum o saptamana, confirmat de medic specialist in neurologie si medic specialist in medicina interna

Surprinzator, a fi pe langa un muribund nu e acea experienta transanta si sfaramatoare de inimi pe care o vezi in filme, si nici nu contine in sine mari cugetari filosofice despre efemeritatea vietii umane. Moartea este propria sa filosofie, si nu lasa nimic altceva decat observatii superficiale sa-ti patrunda in minte cand ii ingrijesti clientul.

Ieri au inceput ansele de aparare (intrebati orice profesor), pacientul acuza dureri de splina, cica. Era colonul stang, unghiul splenic, deci pe-aproape. Vaietul unui suferind de Alzheimer e ca ganguritul unui copil, doar un pic mai intens la capitolul decibeli. E aproape enervant, va spun. Nu-i sfasietor atunci cand ai trait cu pacientul buna bucata de vreme, si procesul descompunerii corpului vine insidios.

E aproape blanda adaptarea, parca moartea ar fi un lac in care iti bagi degetele de la picioare incet si testezi temperatura. Tot mai adanc iti scufunzi pielea care incepe sa tremure, dar degeaba, pentru ca tu tot continui sa te scufunzi din voia ta, stiind ca trebuie sa te obisnuiesti.

Intr-un final ajungi cu apa pana la brau. In afara de micsorarea unui anume apendice masculin, schimbarile percepute sunt minore.

Cand a trebuit sa-i fac injectii cu opioide, aproape ca nici nu-mi tremura mana, si nu auzeam schelalaitul dureros al bunicului meu in timp ce infigeam acul in pielea sa mult prea sensibila la durere. Si-a inchis ochii cu un oftat linistit cand i-am dat darul somnului. Apa a inceput sa para mai calduta.

Orice lac de munte, oricat de cristalin ar fi, tot noroi are la fund, si la un moment dat va trebui sa imi bag si capul sub apa, sa inot, sa ma obisnuiesc complet cu noul meu mediu. De apa in sine nu mi-e frica, ci de noroiul pe care il voi calca.

Ciupy

Prea multe orare!

Intre inceperea anului universitar si magica zi a alegerilor s-au intamplat mai multe evenimente la noi decat arestari la DNA Brasov.

Suntem la a cata varianta de orar? 3? 4? Pi? Premonitia mea e ca va suferi un numar de schimbari egal cu zecimalele lui “10/3”.

Poate ca unele dintre schimbari chiar ne-au fost benefice, ma gandesc. Greu de spus, din moment ce atunci cand vad litera “J”, zici ca mi-a atins cineva lueta cu o grebla. Vreau, totusi, sa vorbesc despre ultima shimbare, pentru ca m-a afectat personal:

Fiziologia anului 2 s-a mutat de marti, joi. S-a mutat din J in K.

“Da’, stai asa! Nu e un lucru bun, o, tu profet al poporului?!”

N-am terminat! Anatomia LP, care era in K joi dupa-amiaza, s-a mutat marti dimineata. Dupa ea avem acum un curs de MVP in J la 5 minute distanta. Fericire! Vorba unui coleg de grupa “de acum mergem cu metroclopramidul la noi sa nu ni se faca greata de cat ne invarte”.

Toata schimbarea asta, a propos, a fost efectuata ca apoi sa fie anulata. Da! La primul nostru curs de Fizio’ din K, ni s-a zis ca acum se va muta inapoi in J, de dimineata, asa cum prevedea versiunea anterioara a orarului. V-am ametit? E bine, sa stiti si voi cum ma simt.

De ce tot circul asta? Putere, evident! Cadrul didactic aferent materiei respective a dorit de mult schimbarea zilei in care se tine cursul, la care una dintre grupe a refuzat schimbarea pe motivul ca ar intra peste LP-urile ei de Anatomie.

Raspunsul cadrului a fost “Nu-i nimic, nu ne incurca pe noi o grupa.”. Reprezentantul grupei s-a “luat in gura” cu respectivul cadru, mentionand ca schimbarea orarului si incurcarea laboratoarelor ar fi imposibila.

Trec cateva zile si multi nervi, si orarul este schimbat corespunzator dorintelor cadrului. Suspect? Nu, doar enervant.

Trec alte cateva zile si ajungem la Fiziologie, urmand ca lectia exceptional de arida sa fie incheiata cu declaratia “Mutarea asta am facut-o ca un experiment. Vedeti ca nu e imposibil?”

Nu stiu ce nota sa dau acestei practici pentru ca nu se practica folosirea multimii numerelor intregi in notare. In orice caz, toata treaba asta mi se pare inadmisibila din toate punctele de vedere posibile. E nevoie de (surprinzator) multa materie cenusie ca sa poti strica programul unei grupe de anul 2, a doua grupe de anul 1, si a unui profesor dintr-o alta catedra. Ca sa nu mai vorbim de taximetristii, saracii, care isi vor vedea benzina consumata degeaba pe ture din centrul orasului pana la capatul Universului cunoscut.

Fac apel respectivului cadru didactic, care poate prin mijloace necunoscute citeste acest blog, sa-si ceara macar (!) scuze pentru situatia si nemultumirile generate. Oricum stiu ca nu se va intampla…

“Da’, de ce nu te duci tu sa te plangi?” M-am dus.
“Da, macar spune-ne cum il/o cheama!” Nu te-ai prins? Plus, cine stie cine e fiul sau fiica cui, si imi protejez astfel pielea.

Anonim